Ce este un Landingpage și cum te ajută el să-ți promovezi mai bine afacerea în online

Landingpage-ul, sau pagina de destinație, este acea pagină dedicată unde îi poți trimite pe potențialii tăi clienți pentru a cumpăra serviciul sau produsul tău. Privește-l ca pe un site mai mic, care conține toate informațiile de contact, formular de comandă, detalii despre produs și altele asemenea, totul într-o singură pagină independentă.

Landingpage-ul te ajută să promovezi mult mai eficient un anumit produs sau serviciu din portofoliul tău, pe care vrei să-l evidențiezi clienților și să-i expui eficient toate beneficiile și calitățile. În loc să redirecționezi utilizatorii prin intermediul campaniilor către o pagină din site, riscând astfel să pierzi clientul prin multitudinea de alte file pe care site-ul tău principal le are, cu un landingpage îi prezinți exact conținutul potrivit, informații exclusive despre articolul vândut și o zonă de comandă. Astfel, nu mai este nevoie ca respectivul client să parcurgă pași multiplii, să vizioneze întregul tău site sau să piardă vremea căutându-ți serviciul sau produsul între numeroase altele din portofoliul tău. El are acces la lucrul de care este interesat mai rapid, prin intermediul landingpage-ului dedicat.

Iată ce nu îi lipsește unui landingpage bun, prin care poți vinde eficient produsul sau serviciul tău:

  • Caracteristici despre articolul vândut – imaginează-ți landingpage-ul ca pe un proiect care se axează e un singur element central – produsul sau serviciul tău – și care caută prin toate mijloacele să evidențieze toate caracteristicile pe care acesta le oferă. Într-un limbaj cât mai ușor de descifrat, scurt dar la obiect, pe landingpage vei prezenta ce este articolul pe care îl vinzi, la ce folosește acesta, de ce este mai bun prin comparație cu altele similare și cum va îmbunătăți calitatea vieții celui care urmează să îl cumpere.
  • Zonă de recenzii despre articolul tău – un lucru avantajos în cazul unui landingpage și care este mai dificil de realizat pentru un site mai complex, are legătură cu zona de recenzii. În timp ce pe un site complex recenziile se referă adesea la întreg pachetul de servicii ori produse pe care un business le are în portofoliu, pe un landingpage poți afișa recenzii dedicate produsului pe care îl promovezi în mod specific. Astfel, potențialul tău client află păreri pertinente despre respectivul articol, își face o părere despre calitatea acestuia și îl cumpără fără ezitare.
  • Secțiune de comandă integrată principiul landingpage-ului este cât se poate de simplu – clientul găsește tot ce îi trebuie pe o singură pagină de site, fără a trebui să facă pași multiplii pentru a găsi informațiile despre articolul dorit, spre zona de comandă sau spre cea de contact. Astfel, landingpage-ului nu îi lipsește niciodată formularul de comandă, poziționat în funcție de specificul respectivei pagini fie în prima parte a acesteia, fie la finalul ei, după ce clientul derulează toate informațiile.

 

 

 

TE AȘTEPTĂM
LA UNUL DINTRE
BIROURILE NOASTRE


 

BUCUREȘTI

PLOIEȘTI

BRAȘOV

CONSTANȚA