Chatbot, asistentul tău online. Disponibil 24/24 pentru clienții afacerii tale

Tehnologia evoluează cu viteza luminii, astfel că nu era de mirare că, mai devreme sau mai târziu, s-a găsit o modalitate prin care să se eficientizeze conexiunile dintre afaceri și publicul acestora. Conform zicalei ”clientul nostru, stăpânul nostru”, o tehnică bună prin care îți poți ține aproape clienții este să fii disponibil pentru ei non-stop, să le oferi răspunsuri rapide și să rezolvi problemele pe care aceștia le au cu privire la brandul tău. Deși în teorie acest lucru este ușor de pus în practică, a avea pe cineva care să se ocupe de Client Service în permanență este obositor și destul de costisitor. Chatboții sunt o unealtă online modernă, care preîntâmpină această problemă, devenind acel asistent online, întotdeauna disponibil, pe care orice afacere și-l dorește.

Când au apărut chatboții și cu ce se ocupă ei?

Deși au căpătat notorietate pe piața din România relativ recent, pe la jumătatea anului 2018, chatboții au fost inventați cu mult timp în urmă, primul astfel de roboțel capabil să ofere răspunsuri predefinite existând din jurul anilor 1950. Într-adevăr, evoluția în timp a tehnologiei a permis dezvoltarea unor funcționalități suplimentare, care au adus chatbotul în stadiul în care se află el astăzi. Începând cu 2016, Facebook a permis integrarea chatboților pe platforma sa, fiind o manevră foarte eficientă pentru acele branduri care doreau să discute cu mai multă ușurință cu potențialii lor clienți. În prezent, roboțeii pot fi integrați cu ușurință atât pe pagina de Facebook Business a afacerii, cât și pe site-ul acesteia, fiind cea mai simplă și rapidă modalitate prin care poți să fii alături de clienții tăi non-stop, fără a depune prea multe eforturi.

Așa cum Amazon o are pe Alexa, iar Apple pe Siri, și afacerea ta poate avea un roboțel interactiv, capabil să răspundă personalizat fiecărui client care ia legătura cu tine, să-i ofere răspunsuri concrete și să-l ajute să-și rezolve problemele, fără a mai fi nevoie ca tu sau angajații tăi să interveniți în discuție. La baza conceptului stă inteligența artificială, cea care permite chatbotului să identifice eficient ceea ce clientul își dorește să afle, urmând a-i livra un răspuns predefinit, corect și mulțumitor pentru persoana cu care discută. 

Cum te pot ajuta chatboții în afacerea ta?

  • Asistent online pentru afacerea ta - scopul principal al chatbotului este acela de a eficientiza interacțiunile dintre un brand și consumatorii acestuia. Concret, chatbotul funcționează ca un asistent de vânzări real, pe care-l găsești în orice magazin atunci când mergi la cumpărături. La cerere, el îți poate face recomandări, te poate ajuta să alegi cea mai potrivită alegere în funcție de context, îți poate indica pașii pentru finalizarea comenzii tale, te poate ajuta cu informații despre materialul din care este realizat un anumit produs, sau altele asemenea. 
  • Cel mai bun mod de a colecta lead-uri - dincolo de funcția de asistent online, chatbotul te poate ajuta să colectezi cu mai multă ușurință lead-uri pentru afacerea ta, sub formă de adrese de email, numere de telefon, sau altele asemenea. Raportat la mediul online, chatbotul poate fi integrat cu succes atât pentru magazine online, indiferent de specificul lor, cât și pentru site-uri de prezentare ale afacerilor care prestează diverse servicii, pentru a colecta înscrieri la diverse evenimente, sau altele asemenea. 
  • Crește rata conversiei cu până la 40% - câștigă-i încrederea clientului tău și acesta va fi mai pregătit ca niciodată să cumpere ceea ce tu îi vinzi. Și ce modalitate mai eficientă de a câștiga atenția și dedicarea unei persoane, dacă nu fiindu-i aproape și oferindu-i răspunsuri ori de câte ori acesta are nevoie? Chatboții ajută la eficientizarea ratei de conversie a afacerilor cu până la 40%, în majoritatea cazurilor. Secretul este simplu: un client este întotdeauna impresionat atunci când pune o întrebare cu privire la un produs, i se oferă un răspuns rapid, o eventuală ofertă de nerefuzat și asistență ori de câte ori are nevoie, de la începutul discuției și până în momentul în care decide să cumpere ceea ce i se oferă.
  • Ajută la o promovare mai eficientă - dincolo de funcționalitățile standard, chatboții pot livra mult mai eficient mesaje publicitare către clienții cu care a interacționat anterior prin intermediul chat-ului. Toate discuțiile purtate de chatbot sunt considerate potențiale lead-uri și păstrate într-o bază de date care se actualizează permanent. Constant le poți livra oamenilor din baza ta de date mesaje personalizate, oferte de nerefuzat pe o perioadă limitată de timp, le poți reaminti că stocurile produsului de care era interesat anterior sunt pe punctul de a se epuiza, sau tot felul de alte mesaje similare, prin care să-l constrângi să cumpere de la tine. 
  • Disponibil non-stop și personalizabil - odată integrat în site și pe pagina ta de Facebook, chatbotul face toată munca de client service în locul tău. Este 100% personalizabil, astfel că toate informațiile pe care el le furnizează pot fi schimbate și modificate ori de câte ori dorești. Având alături un chatbot ai garanția că va exista întotdeauna cineva care să răspundă clientului tău, corect și complet, chiar și în miez de noapte, când tu te odihnești. 

 

 

 

TE AȘTEPTĂM
LA UNUL DINTRE
BIROURILE NOASTRE


 

BUCUREȘTI

PLOIEȘTI

BRAȘOV

CONSTANȚA