Teambuilding by Desy! Cum ne-am distrat în ultima noastră călătorie împreună

Chiar dacă fiecare membru al echipei noastre are atribuții diferite, avem totuși o mulțime de lucruri în comun, unul dintre ele fiind chiar plăcerea de a călători. Ne dorim să ajungi să ne cunoști și tu mai bine, pentru că doar descoperindu-ne așa cum suntem noi de fapt, ce ne place și cum ne distrăm, vei înțelege mai bine filosofia după care lucrăm și principiile după care ne ghidăm atunci când punem cap la cap proiecte de succes. Astfel, ne-am gândit să-ți povestim astăzi despre ultima noastră experiență în echipă, o drumeție în vârf de munte, un teambuilding organizat în zona Bușteni.

Profitând de vremea bună și de faptul că luna august este considerată de către mulți ”luna vacanțelor”, am decis că este momentul să organizăm și noi o mini-plimbare într-o locație frumoasă, cu aer curat și peisaje de poveste, numai bună pentru a ne reîncărca bateriile după atât de multe proiecte la care am lucrat din greu în ultima vreme. Acestea fiind spuse, ne-am făcut bagajele și am plecat în Bușteni, unde scopul principal a fost acela de a ne relaxa și a uita, cel puțin pentru câteva ore, de task-urile pe care le rezolvăm zilnic la birou. Cu această ocazie, am reîntregit echipa, în așa fel încât toți colegii din București și Brașov să se poată bucura de această experiență frumoasă. 

Cum arată, deci, un teambuilding pentru echipa Desy? Iată câteva lucruri memorabile, pe care le-am descoperit prin intermediul acestei experiențe:

  • Oricând este bine-venită și apreciată o zi de relaxare - deși relativ scurtă, asta pentru că plimbarea noastră nu a durat decât o zi, experiența a fost cu siguranță una foarte distractivă. Am descoperit împreună locuri interesante ale României, deoarece niciunul dintre cei prezenți nu mai fusese până acum în această parte a țării. În drumeția către Cascada Urlătoarea, situată la aproximativ 1100 metri deasupra Poienii Țapului, am depănat amintiri, am povestit tot felul de lucruri și am ajuns să ne cunoaștem mult mai bine unii pe ceilalți. Acest gen de discuții sunt cu adevărat productive pentru colectivul nostru, pentru că noi ne bazăm pe ideea de echipă și punem mare preț pe preferințele celor de lângă noi. Astfel, ziua de odihnă a fost mai mult decât bine-venită pentru toată lumea, căci am avut ocazia să ne descoperim unii pe ceilalți și, totodată, să vedem și o mulțime de peisaje foarte frumoase.
  • Suntem mai uniți și mai dornici de lucru ca oricând - cu siguranță experiența ne-a făcut mai uniți și mai productivi ca niciodată, fiindcă suntem gata să lucrăm mai mult și mai bine la viitoarele noastre proiecte. Ne-am făcut un obiectiv din a petrece timp în acest fel, o dată la o anumită perioadă de timp, tocmai pentru că o plimbare de genul ne permite să ne destindem puțin, să fim mult mai rapizi în rezolvarea task-urilor pe care le primim și să lucrăm mult mai eficient unii cu ceilalți.
  • Am descoperit inspirație și creativitate în vârf de munte - destinația excursiei noastre nu a fost aleasă la întâmplare, ci gândindu-ne la care ar fi cel mai potrivit loc în care să ne dezvoltăm puțin din punct de vedere creativ. Și ce loc poate fi mai potrivit pentru acest lucru, dacă nu un traseu pe munte, înconjurați de păduri verzi și aer proaspăt? Reîntorși acasă, putem confirma că o astfel de plimbare reușește negreșit să readucă inspirația celor care o încearcă! Dacă și tu conduci o echipă, îți recomandăm să încerci să organizezi un teambuilding de tipul celui pe care l-am avut noi. Pentru că, urcând pe minte, grijile și neplăcerile rămân în urmă, iar la final fiecare participant rămâne cu amintiri frumoase, râsete și voie bună... plus foarte mult spor la muncă, în ziua următoare!

 

 

 

TE AȘTEPTĂM
LA UNUL DINTRE
BIROURILE NOASTRE

BUCUREȘTI

  • Adresa: Str. Despot Voda 21,
    Sector 2, Bucuresti

  • Vezi HARTA

  • ALEXANDRU FRICHIAȘ

  • 0723.091.547

  • alexandru.frichias@desy.ro

BRAȘOV

  • Bulevardul Griviței Nr 1 S,
    Brașov

  • Vezi HARTA

  • ALIN VELCIU

  • 0721.768.627

  • alin.velciu@desy.ro

CONSTANȚA

  • Pregatim biroul din Constanta.
    Alin este deja disponibil. 

  •  

  • ALIN VELCIU

  • 0721.768.627

  • alin.velciu@desy.ro